+373 60 641 777 (CRISTIAN - VIBER & WHATSAPP)
menu
person

18:39
(ACTUALIZARE) Companiile aeriene au început să ocolească spațiul aerian al Belarusului

Reprezentanții mai multor companii aeriene au declarat luni, 24 mai, că vor evita spațiul aerian din Belarus după ce avionul Ryanair în care se afla jurnalistul Roman Protasevici a fost deturnat duminică spre Minsk, iar ulterior jurnalistul a fost arestat. Unele companii au început deja să ocolească spațiul aerian al Belarusului, transmite Reuters.

Marea Britanie a anunțat un aviz pentru a instrui companiile aeriene britanice să înceteze zborurile deasupra Belarusului și că va suspenda permisul aerian pentru transportatorul național belarus „Belavia” cu efect imediat, notează sursa citată.

Compania aeriană letonă „Air Baltic” și compania aeriană scandinavă „SAS” au anunțat, de asemenea, că vor înceta să folosească spațiul aerian al Belarusului, iar „Avia Solutions”, înregistrată în Cipru, a declarat că, companiile aeriene din Lituania vor urma și ele exemplul.

Ministrul lituanian al transporturilor, Marius Skuodis, a declarat că LOT-ul polonez și compania aeriană maghiară „Wizzair” nu vor folosi, de asemenea, spațiul aerian din Belarus și a spus că toate zborurile către și dinspre aeroporturile lituaniene trebuie, de la miezul nopții, să evite spațiul aerian din Belarus.

Țările au cerut eliberarea imediată a lui Roman Protasevich, în vârstă de 26 de ani, care a fost reținut când avionul a fost obligat să aterizeze în Minsk, capitala Belarusului.

UE și SUA au impus mai multe sancțiuni financiare asupra Belarusului anul trecut, însă comportamentul lui Aleksandr Lukașenko nu pare să se fi schimbat. Președintele țării neagă în continuare că ar fi avut loc fraude la alegerile prezidențiale pe care le-a câștigat.

Pe 23 mai, Belarusul a trimis un avion de vânătoare MiG-29 pentru a intercepta o aeronavă comercială la bordul căreia se afla un jurnalist, opozant al regimului lui Aleksandr Lukașenko. Aeronava, care efectua o cursă Atena – Vilnius, a fost interceptată în spațiul aerian belarus, sub pretextul că la bord ar fi o bombă.

Ordinul de interceptare a avionului comercial ar fi fost dat chiar de președintele Aleksandr Lukașenko. Forțele militare aviatice belaruse au forțat avionul companiei Ryanair, în care se afla și Roman Protasevici, să aterizeze de urgență, invocând faptul că la bord ar fi o bombă. Aeronava se îndrepta de la Atena spre Vilnius.

Raman Protasevich este actual editor al canalului de Telegram Nexta, recunoscut ca extremist în Belarus. În ultimele luni, acesta locuia la Vilnius și făcea parte din echipa Svetlanei Tihanovskaia. Protasevici a fost inclus de către autoritățile din Belarus pe lista teroriștilor, dat în căutări interstatale.

AȘTEMTĂM REACȚIA CONDUCERII DIN REPUBLICA MOLDOVA - ARTICOL ÎN DECURS DE ACTUALIZARE ...

 

Vizualizări: 463 | Adăugat de: CristianMLD | Evaluare: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar