00:41
Chișinăul a intrat în TOP-5 celor mai solicitate orașe europene

Chișinăul a intrat în primele cinci destinații turistice europene cele mai cotate în rîndul turiști independenți ruși, în anul 2018. Potrivit agenţiei de ştiri RIA „Novosti", care face referire la datele serviciului Internet Biletix, în TOP-5, pe lîngă capitala Moldovei, figurează și orașe precum: Tivat, Minsk, Roma și Barcelona.

După cum se atestă, în baza datelor privind biletele achiziționate, aproximativ 21% din turiștii independenți din Rusia au ales Europa, în anul 2018, pentru călătorii. În același timp, Moldova, Muntenegru, Italia, Belarus și Spania au intrat în primele cinci țări europene cele mai populare printre turiști independenți ruși anul trecut.

Cît priveşte dinamica, cea mai mare creștere a cererii a fost înregistrată pentru Belarus (+ 119,8%), Germania (+ 25,9%) și Spania (+ 11,2%). 63 la sută dintre turiștii independenți ruși au zburat în orașele europene din Moscova, 19% din Sankt Petersburg, 6% din Kaliningrad, 5% din Rostov-pe-Don, 3% din Ekaterinburg.

În general, declinul fluxului turistic din Rusia către Europa a constituit 21%. Bonul mediu pentru zborurile dus-întors din orașele ruse spre Europa, în 2018, a crescut de la 16.199 la 17981 ruble, fiind în creştere cu 11%. Trebuie remarcat faptul că Chișinăul este un figurant frecvent al listelor celor mai populare orașe pentru turiștii ruși. Acest lucru se datorează, printre altele, faptului că capitala Moldovei este folosită de ei ca punct de tranzit pentru continuarea zborurilor spre Europa.

 

Vizualizări: 387 | Adăugat de: CristianMLD | Evaluare: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar